MIA’s Children și Parohia Sf. Gheorghe – Dudu vă invită duminică, 23 decembrie 2018 la un spectacol de Crăciun spre a celebra împreună Nașterea Domnului ! orele 10.30, după săvârșirea […]
Stadiul lucrărilor de consolidare
Dragi prieteni şi susţinători ai bisericii Sfântul Gheorghe – Dudu, Cu aceste rânduri, doresc să vă pun în temă referitor la lucrările de consolidare și reconstruire a anexelor din satul […]
Binecuvântarea lucrărilor de la Biserica Parohiei Dudu (Chiajna)
Lucrările efectuate la biserică până în mai 2017
O parte din lucrările efectuate la biserică până în luna mai a anului 2017. Turnare de beton cu pompă și turnare manuală în pahare, stâlpi, centuri, pardoseli – aproximativ 35 […]
Renovarea bisericii continua
De aproape 5 ani biserica din satul Dudu se renovează. Este un monument istoric a cărui temelie consemnată în documente a fost pusă de la 1841. Aici s-au botezat şi […]
Stadiul lucrărilor de restaurare a bisericii (mai 2017)
Hramul Bisericii (aprilie 2017)
Hramul bisericii noastre, aprilie 2017. Sărbătoarea Sfântului M. Mc. Gheorghe.
Despre preot
Cine n-a văzut de atâtea ori prin satele orotodoxe, când trece preotul pe stradă cum toată lumea, de la mic la mare, îl salută cu respect. Preotul nu este doar […]
Despre biserica
Biserica este casa Domnului. Toţi credincioşii, de la mic la mare, ştiu foarte bine acest lucru. Însă nu toţi se gândesc la sfăntul lăcaş ca la casa lor. Fiecare dintre […]
Postul nu ajunge pentru mantuire
Vezi, dar, ca viata virtuoasa ne este de mai mult folos? Si eu nu numesc viata virtuoasa postul, nici imbracatul cu sac si nici culcatul pe cenusa, ci dispretul averilor […]