Biserica este casa Domnului. Toţi credincioşii, de la mic la mare, ştiu foarte bine acest lucru. Însă nu toţi se gândesc la sfăntul lăcaş ca la casa lor. Fiecare dintre noi avem acasă un colţişor sau chiar o cameră (unii se simt bine în faţă computerului, nu?) pe care le tratăm cu un respect şi cu o bucurie mai mare decât restul spaţiului. Ne simţim altfel când ajungem în acel loc. La o scară infinit mai mare, aşa simte şi fiecare enoriaş faţă de biserica lui. Biserica din sat a fost dintotdeuna locul unde oamenii s-a adunat pentru a sărbătorii începutul vieţii, unirea destinelor, trecerea către cele sfinte, precum şi toate sărbătorile creştineşti de peste an. Chiar, până nu demult, biserica ţinea loc şi de şcoală pentru cei mici. Astăzi societatea s-a schimbat, trăieşte într-un ritm tot mai alert şi e strivită de tăvălugul greutăţilor de tot felul. Lipsa unui loc de muncă, a ratelor şi al preţurilor mari, al părinţilor obligaţi să muncească mult peste program, depărtându-se astfel de familie, sau chiar să plece după un serviciu mai bine plătit departe de ţară – toate acestea par să îl înstrăineze pe om de el însuşi şi de lumina divina care sălăşuieşte în el. În ciuda acestor dificultăţi, sunt tot mai mulţi oameni care îşi regăsesc pacea sufletească revenind la biserică, redescoperind în biserică un loc al liniştii şi al înţelepciunii divine. Aşa a fost şi aşa va fi mereu, sălaşul Domnului este deschis tuturor credincioşilor, cu tristeţile şi bucuriile lor, pentru că aici puterea Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh vă va ajuta să găsiţi calea cea bună şi dreaptă.