Și din Cer s-a făcut  un vuiet ca de suflare de vânt, ce vine repede, așa cum venise și la Facere  plutind  deasupra apelor. Era Duhul, Cuvântul, care era  la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Și toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.

Erau doisprezece.  Cinci erau pescari: Andrei, Petru, Iacob cel Mare și Ioan, cel mai iubit dintre ucenici, și Filip. Obișnuiți să trăiască pe ape, să rămână  singuri sub cer. 

Singur era și Matei, vameșul, luptându-se cu mulțimea care-și trecea mărfurile prin porțile marelui oraș.

Toți fuseseră aleși. Îl urmaseră și Îl lăsaseră să-i învețe lecția iubirii aproapelui. 

Și-au văzut limbile de foc deasupra capetelor lor și i-au auzit vorbindu-le. Fiecăruia le grăiau pre limba lor.

Și noi ne întrebăm și astăzi cum se poate, încercând să reconstituim cu mintea o minune. Cum se poate să fii chip tainic al lui Hristos.

Ne spovedim la duhovnic, participăm la slujbe în biserică, suntem împreună. 

Suntem în Adevăr. Puțin. O clipită. Dar suntem.